Mihai Botez, deputat USR reprezentând județul Vaslui, a depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal care va scuti tinerii sub 26 de ani de plata asigurărilor sociale de sănătate. Condiția este ca aceștia să fie angajați și să se afle într-o formă de învățământ. Inițiativa este semnată de mai mulți deputați și senatori USR.
“Proiectul este inspirat din legislațiile mai multor state care au politici de reducere a abandonului școlar, în special în cazul studenților. Dat fiind faptul că studenții sunt deja asigurați medical prin însăși calitatea de student, plata asigurării sociale de sănătate pentru cei care aleg să muncească în timpul studiilor reprezintă o dublă taxare. Scutirea se va face în limita salariului minim brut, urmând ca diferența să fie taxată în conformitate cu legislația existentă.” a declarat deputatul Mihai Botez.
Scutirea de taxare a studenților este o practică comună în state precum Austria, Germania, Belgia sau Franța, state care au reușit să reducă abandonul universitar, în special în rândul categoriilor defavorizate.
“În timpul studenției am fost nevoit să lucrez, așa că pot vorbi din experiență referitor la ajutorul pe care l-ar reprezenta o astfel de măsură. Dat fiind faptul că riscul de sărăcie este mai ridicat în rândul tinerilor români decât în cazul altor tineri din UE, măsura ar fi mai mult decât binevenită. O susținere mai mare pentru studenți ar echivala cu o mai bună pregătire a acestora pentru o piață a muncii din ce în ce mai competitivă la nivel național și internațional. Sper ca acest proiect să primească și susținerea coaliției actuale de guvernare”. a conchis președintele USR Vaslui.