15 feb. 2018

Inițiativă legislativă: o constituție pentru fiecare tânăr care a împlinit 18 ani

Am lansat pe 14 februarie inițiativa legislativă pe care o denumesc informal „Constituția. Busola Democrației”. În termeni legislativi, inițiativa urmărește modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 95//2005 privind evidența, domiciuliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată.

În termeni mai ușor de înțeles, principiul inițiativei constă în acordarea unei Constituții și a unei broșuri explicative fiecărui cetățean care împlinește vârsta de 18 ani.

Inițiativa, cu un impact bugetar scăzut, are ca scop creșterea nivelului de cunoștințe în domeniul politicii și al funcționării statului în general în rândul tinerilor, conducând în timp la o prezență la vot mai mare, atât la alegerile locale, precum și la cele prezidențiale, parlamentare sau europarlamentare. Mai mult, există un întreg potențial ca tinerii, cu timpul, să dobândească un interes de a se implica în politică, la nivel local sau național.

Inițiativa a fost semnată de mai mulți colegi parlamentari, iar încrederea mea este că în cele din urmă, după ce va parcurge întreg procesul legislativ, aceasta se va transforma în lege promulgată.

Vino alături de noi

Implică-te în USR

Hai să schimbăm împreună politica din România.
Înscrie-te ca membru sau simpatizant.

Înscrie-te în USR