Evoluţiile şi contextul geopolitic actual actual impun ca abordarea subiectului privind protectia infrastructurii critice din sectorul energetic să se facă cu  raportarea la: impactul decisiv al schimbărilor climatice (calamităţi naturale, alunecări de teren), războiul din Ucraina și acțiunile hibride ale Rusei fată de terți actori şi, mai nou, la diverşi factori apăruţi în urma unor evoluţii politice ori a mutaţiilor survenite în arhitectura economică internaţională.

Creşterea consumului global de energie a condus la o competiţie pentru accesul la resurse, în condiţiile în care numărul de furnizori este limitat, iar în unele cazuri, a creat monopoluri sau oligarhii. Din această cauză, securitatea energetică și impilicit protectia infrastructurii critice din acest sector a devenit o problemă strategică şi politică.

 Subsectoarele de infrastructură critică ale sectorulului energetic la care voi face referire sunt:

Energie electrică: Infrastructuri şi instalaţii pentru producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, inclusiv resursele energetice folosite

Petrol: Producţia de petrol, rafinarea, tratarea, depozitarea şi distribuţia prin conducte

Gaze: Producţia de gaze, rafinarea, tratarea, depozitarea şi distribuţia prin conducte și terminalele  GNL

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 35/2019 pentru desemnarea autorităţilor publice responsabile în domeniul protecţiei infrastructurilor critice naţionale şi europene, autoritățile publice responsabile în sectorul de infrastructură critică europeană „Energetic” sunt Ministerul Economiei și Ministerul Energiei.

În urma analizelor au fost identificate ca posibile  amenințări la adresa infrastructurii critice din sectorul energetic următoarele:

• întreruperea transportului și distribuției de energie electrică din cauza degradării stării fizice a rețelelor de transport
• condiții meteorologice extreme (vânturi puternice, cantități excesive de precipitații solide – fie ele zăpadă sau chiciură etc.) care pot afecta sau întrerupe transportul și distribuția de energie electrică;
• erori de organizare/ proiectare (atât în ceea ce privește factorul uman cât și aspectele tehnice) și -depășirea capacității sistemului (erori de exploatare sau erori umane);
• amenințări din cadrul sistemului (de exemplu: baze de date prost proiectate, protejate, actualizate, sau exploatate);
• deficiențe în pregătirea și instruirea personalului de exploatare;
• software inadecvat, testat insuficient sau exploatat de personal insuficient pregătit;
• defecțiuni tehnice (de exemplu cauzate de uzură, întreținere defectuoasă etc.);
• erori de operare în sistem (de exemplu nerespectarea unor proceduri, a timpilor prevăzuți pentru anumite operații, nesupravegherea monitoarelor și aparaturii de control etc.);
• defecțiuni în sisteme emergente sau cauzate de interdependența sectorială.

Mihai Botez USR, intervenție, Formul Protecția infrastructurii critice, PIC

În opinia mea organismele cu rol legislativ și administrativ trebuie să impună o atenţie deosebită stării fizice a reţelelor de transport. Această rețea, din păcate, este dominată de îmbătrânirea şi degradarea componentelor și de ritmul încă lent de răspuns la remedierea eventualelor incidente.  Este nevoie  de diversificare, de flexibilitate şi adaptabilitate la modificările conjuncturale.

În ceea ce privește reziliența în DIRECTIVA (UE) 2022/2557 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 14 decembrie 2022  privind reziliența entităților critice și de abrogare a Directivei 2008/114/CE a Consiliului este solicitat statelor membre se asigură că entitățile critice iau măsuri tehnice, de securitate și organizatorice adecvate și proporționale pentru a-și asigura reziliența inclusiv măsuri necesare pentru:

• a preveni apariția incidentelor, luând în considerare în mod corespunzător măsuri de reducere a riscului de dezastre și de adaptare la schimbările climatice;
• a asigura o protecție fizică adecvată a spațiilor și a infrastructurii critice, luând în considerare în mod corespunzător de exemplu instalarea de garduri, bariere, instrumente și proceduri de monitorizare a perimetrului, echipamente pentru detectarea și controlul accesului;
• a răspunde, a rezista la consecințele incidentelor și a le atenua, luând în considerare în mod corespunzător implementarea unor proceduri și protocoale de gestionare a riscurilor și a crizelor și a unor proceduri de alertă;
• a se redresa în urma incidentelor, luând în considerare în mod corespunzător măsuri de asigurare a continuității activității și identificarea unor lanțuri de aprovizionare alternative, pentru a relua furnizarea serviciului esențial;
• a asigura gestionarea adecvată a securității în ceea ce privește angajații, luând în considerare în mod corespunzător măsuri precum determinarea categoriilor de personal care exercită funcții critice, stabilirea drepturilor de acces la spații, la infrastructura critică și la informațiile sensibile, stabilirea de proceduri de verificare a antecedentelor în conformitate cu articolul 14, desemnarea unor categorii de persoane care trebuie să facă obiectul unor astfel de verificări ale antecedentelor, precum și stabilirea unor cerințe de formare și calificări adecvate;

Vulnerabilitățile infrastructurii critice din sectorul energetic pot fi generate de sistemele în integralitatea lor și de nivelul serviciilor sau produselor pe care acestea le asigură, de structurile organizaționale și funcționale sau de continuitatea mediului de afaceri.

La aceste structuri organizaționale aș dori să mă refer în încheiere. Pentru o abordare corectă și concretă a managementului riscului în protecția infrastructurii critice din sectorul energetic trebuie avut în vedere în primul rând rolul dublu al statului în acest domeniu.  Statul pe de o parte este legiuitor, reglementator și implementator de de politici energetice iar pe de altă parte este deținător și administrator de active sau acționar semnificativ atât în segmentele de monopol natural (transport și distribuție energie electrică și gaz natural, transport de țiței), cât și in producție.

Într-un sistem consolidat de piață statul are rolul esențial de arbitru și  reglementator al piețelor. În acest sens este necesar un cadru legislativ și de reglementare transparent coerent echitabil și stabil precum și de specialiști în Instituțiile care au ca atribut reglementarea și controlul pieței de energie.

În acest sens este necesară o analiză a performanței financiare și manageriale a companiilor din domeniul energetic la care statul deține participații.

De asemenea se impune  o guvernanță corporativă bazată pe competență și  eficiență și nicidecum transformarea organismelor de management ale acestor companii în recompensă pentru activitatea de partid sau în sinecuri compensatorii pentru negocieri politice.

Fără a dori să prezint într-o cheie strict politică acest subiect, cred că este cunoscută dezbaterea atât din mediul politic și administrativ, dar mai ales din mediul specialiștilor în energie despre numirile președintelui, vicepreședintelui și membrilor din Consiliul de Conducere de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie. Este inadmisibil ca nici unul dintre aceștia să nu fie specialist în adevăratul sens al cuvântului în domeniul energetic, ci doar să fi avut contacte și experiență tangențială cu domeniul energetic, iar singurul criteriul de numire să fie votul unei coaliții majoritare în Parlament.

În susținerea acestor afirmații voi cita din DIRECTIVA (UE) 2022/2557 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 14 decembrie 2022 privind reziliența entităților critice și de abrogare a Directivei 2008/114/CE a Consiliului:

„Statele membre ar trebui să asigure faptul că autoritățile lor competente dispun de anumite competențe specifice pentru aplicarea și asigurarea respectării în mod corespunzător a prezentei directive în ceea ce privește entitățile critice, în cazul în care aceste entități țin de jurisdicția lor, astfel cum se specifică în prezenta directivă. Printre aceste competențe ar trebui să se numere, în special, competența de a efectua inspecții și audituri, competența de a supraveghea, competența de a solicita entităților critice să furnizeze informații și dovezi cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a-și îndeplini obligațiile și, dacă este necesar, competența de a emite ordine pentru a remedia încălcările identificate.”