27 feb. 2018

 

Curând am depus o inițiativă legislativă care dorește să ofere cadrul legal pentru ca fiecare tânăr care își schimbă buletinul atunci când a împlinit vârsta de 18 ani să primească un exemplar al Constituției. De asemenea, am atras public atenția și m-am adresat anumitor primării din județul Vaslui în legătură cu lipsa respectării normelor legale în ceea ce privește amenajarea trotuarelor aferente drumurilor naționale și europene, chestiune ce privește securitatea de zi cu zi a cetățenilor.

Inițiativele mele s-au bucurat de reacții favorabile, însă o parte din cetățeni au sesizat că în opinia lor, ar fi de preferat ca alte probleme să fie rezolvate, probleme pe care ei le consideră mai importante.

De aceea, ca reprezentant în Parlamentul României al județului Vaslui, am simțit nevoia să ofer un răspuns cetățenilor care și-au exprimat opiniile asupra propunerilor pe care le-am făcut.

Trebuie să conștientizăm ca societate că nu putem trata doar câte o problemă rând pe rând, ignorând orice altă problemă pentru moment. Structurile și instituțiile sunt create în așa fel încât fiecare dintre acestea are in atribuții rezolvarea unor probleme, care într-un final formează un ansamblu de soluții pe care obișnuim să îl numim guvernare (sau mai degrabă ceea ce ar trebui să fie guvernarea).

Educație mai bună nu trebuie să însemne străzi mai proaste, un sistem sanitar mai bun nu echivalează cu ignorarea problemelor particulare întâmpinate de fiecare autoritate locală în parte, iar o Constituție și amenajarea trotuarelor nu echivalează cu ignorarea educației, sănătății sau a sistemului de asistență socială.

Piramida lui Maslow ierarhizează nevoile umane, cele mai importante fiind concentrate spre bază. Siguranța și securitatea personală se află pe al doilea strat în baza piramidei, iar existența unor trotuare aferente drumurilor naționale și europene este o chestiune de securitate, ca exemplu în această chestiune.

 

Întotdeauna ne vom confrunta cu probleme, iar pe măsură societatea evoluează, problemele cu care ne confruntăm vor fi noi și  (mai) complexe, dar conștientizarea faptului că obstacolele pot fi trecute simultan în multiple domenii trebuie să fie un reflex al societății.

Cetățenii trebuie să fie activi, să sesizeze existența problemelor, dar și să ridice standardele în materie de reprezentare. Neîndeplinirea promisiunilor nu poate fi sancționată decât politic, o atribuție ce stă doar în puterea cetățenilor. Atunci când politicienii vor fi sancționați politic de cetățeni, promisiunile vor fi și ele mai realiste și mai puțin grandioase și orientate cât mai mult spre adevăratele nevoi ale societății.

Vino alături de noi

Implică-te în USR

Hai să schimbăm împreună politica din România.
Înscrie-te ca membru sau simpatizant.

Înscrie-te în USR