În politica românească există o imagine aproape milenară, care prezintă participanții la aceasta ca fiind corupți, dorind să facă politică doar în beneficiul propriu, și nu spre beneficiul celor ce votează. Dacă studiem cărțile de istorie, vom vedea că această imagine nu este una nouă, diversele generații care s-au succedat pe meleagurile românești privind politicienii ca pe o clică coruptă.
Așadar, putem spune ca s-a schimbat ceva în decursul timpului? Dacă ar fi să ne luăm după titlurile ziarelor și realitatea de fapt, putem vedea că numai în ultimii ani zeci de personalități politice au fost condamnate sau sunt judecate pentru diverse fapte, incluzând aici foști prim-miniștri, foști președinți, sau, mai actual, condamnarea președintelui Camerei Deputaților aflat la momentul de față în funcție, ori urmărirea penală a președintelui Senatului aflat în funcție.
Mai mult, sentimentul de clasă închisă reprezintă în continuare un adevărat impediment pentru cei care poate se gândesc la implicarea în politică, națională ori locală, clasa politică părând în continuarea pentru mulți ca fiind impenetrabilă din exterior. Ce este de făcut în acest caz?
Nevoia de un suflu nou și susținut în politica românească este clară, o lipsă generală de viziune și de proiecte concrete fiind un punct slab în România, cel puțin când vorbim de perioada scursă de la Revoluția din 1989. Uniunea Salvați România reprezintă o excepție pe scena politică post-comunistă. Adunând membri care nu au mai făcut politică, din diverse domenii, provenind în marea lor majoritate din mediul privat, USR a reușit să intre în Parlamentul României. Idee pentru alt articol, vreau să subliniez faptul că intrarea USR în Parlament a reușit să treacă de fortăreața imaginară ce păzea clasa politica românească., adunând o serie de oameni care, dincolo de înclinațiile ideologice au decis să lupte pentru o serie de idealuri, incluzând aici reforma legislației electorale, transparentizarea administrației publice, cu toate aspectele ce țin de aceasta, de la cheltuirea banului public până la modul în care este elaborată legislația în general, mizând în principiu pe marea nevoie de reformă în aproape toate domeniile vieții cotidiene românești.
Acest exemplu este important pentru toți cetățenii care doresc să se implice în politică. Mulți dintre aceștia consideră politica ca fiind un domeniu „murdar”, însă omit adesea faptul că acest domeniu „murdar” exercită o influență asupra fiecăruia dintre noi, mai mare decât ne putem imagina de cele mai multe ori.
Ce este de făcut în acest moment în România? O implicare a cetățenilor obișnuiți, care nu au mai făcut politică este singura cale prin care politica românească poate prinde un suflu nou. Relaxarea legislației electorale în materie de înființarea partidelor, precum și o serie de propuneri ale USR ar facilita o mai bună implicare în viața politică. Chestiunea implicării nu este limitată numai la USR. Cetățenii care cred ca pot face diferența ori în cadrul partidelor tradiționale, ori în cadrul unor noi formațiuni politice sunt invitați să facă acest lucru, unica condiție pentru o adevărată schimbare fiind păstrarea principiilor inițiale care au stat la baza implicării lor în politică.
Astfel, adresez o invitație tuturor cetățenilor dornici a se exprima și a-și face cunoscute proiectele. În cadrul USR ușile sunt deschise oricui, însă dacă se consideră că o mai bună implicare se poate realiza în altă formațiune, sau prin crearea unei formațiuni noi, respect această decizie și vă îndemn să faceți România un loc mai bun prin toate mijloacele posibile!