Discuțiile din spațiul politic românesc din ultimele luni sunt descrise de o polarizare excesivă, privat vs. stat, angajați vs. asistați social. De asemenea, discursul anumitor politicieni lasă impresia că suntem supuși unui adevărat atac al justiției asupra societății.

În loc să discutăm despre reformarea educației, discutăm despre statul paralel, în loc să discutăm despre deficitul de personal din sistemul medical, discutăm despre presupuse atacuri ale multinaționalelor asupra structurii statale. În România nu mai există sărăcie, există doar Soros și UE care înfrânează dezvoltarea economică a statului.

Dincolo de politizarea excesivă, pare că suntem într-un punct  fără de întoarcere. Este însă așa? Prima jumătate a titlului articolului este preluată din cartea cu același nume scrisă de Vladimir Volkoff unde sunt descrise diversele tehnici folosite spre a dezinforma, tehnici utilizate atât de media cât și de politicieni.

Totuși, cum stă situația în fapt? Nimeni nu poate pretinde monopolul asupra adevărului. Interpretarea faptelor va avea întotdeauna un element de subiectivism, însă putem să ne informăm cu atât mai bine cu cât avem mai multe surse de informare, și cu cât punem cât mai multe întrebări, iar bazat pe răspunsuri, vom deduce singuri adevărul.

Există în România un „stat paralel”? Este supus statul român la un atac din partea multinaționalelor? Este dezvoltarea României înfrânată de UE? În fapt, dacă încercăm să răspundem la aceste întrebări, o să descoperim că nu există dovezi în sprijinul acestor afirmații. Cei care le afirmă sunt în general cercetați penal, au o viziune economică diferită față de cea a majorității și încearcă să o impună fără argumente, sau pur și simplu sunt în căutarea unui dușman imaginar care se află în imposibilitatea de a se apăra.

Atât timp cât discuțiile din spațiul public vor fi ocupate doar de acțiuni împotriva dușmanilor inexistenți, singuri de înfrânăm șansele către dezvoltare, iar problemele pe care astăzi le ignorăm, vor fi cele care vor afecta cu adevărat generațiile viitoare, iar pe noi, generația prezentă, vom fi portretizați de istorici ca luptând cu dușmani imaginari și rezolvând probleme închipuite.