Textele lungi nu plac, dar n-am ce face, de astă dată chiar vreau să descriu cât mai cuprinzător experiența de la Chișinău, din Republica Moldova.

Am mulți prieteni de peste Prut, am avut și o iubită de acolo în liceu, iar mai nou chiar și rude. Am vrută să completez informațiile pe care le am despre Basarabia cu o vizită și am mers chiar la sărbătoarea centenarului din 25 martie din Piața Marii Adunări Naționale. Tema reunirii Basarabiei cu România este iarăși de actualitate, iar acum mai mult ca oricând trebuie să tratăm cu atenție și prioritate acest subiect. Trebuie să ne decidem o dată pentru totdeauna.

Cred în democrație și în modul în care instituțiile democratice acționează și decid, motiv pentru care cred că trebuie să ne așezăm la masa discuțiilor, să expunem și să dezbatem toate argumentele, iar apoi să luăm o decizie asumată. Trebuie să facem democrația să funcționeze.

Personal, îmi doresc și susțin proiectul unirii, dar în același timp consider că trebuie avute în vedere și argumentele contra. Nu cunosc toate detaliile unui proiect de o asemenea amploare, așa că trebuie să dezbatem și să ne asumăm orice decizie am lua, în orice direcție am alege să mergem.

Susțin o asumare din partea Parlamentului a unei declarații în sensul depunerii tuturor eforturilor instituționale pentru înfăptuirea proiectului unirii.

Unirea este un demers bilateral, adică popoarele ambelor state trebuie să fie în majoritate pentru acest demers și să creadă în această soluție, dar și să-și asume. Decizia de unire vine la pachet și cu bune și cu mai puțin bune.

Republica Moldova este un stat al contrastelor tari: restaurante luxoase vis a vis de cârciumi întunecoase, doamne cu blană la gât trecând pe lângă cerșetori murdari, priviri tăioase și reci dar și ochi înlăcrimați la ideea de unire, îmi este greu să trag o concluzie după doar o vizită.

Până la Chișinău am traversat o țară parcă amorțită și înghețată, dar care cred că are posibilitatea să înflorească și poate că noi o putem ajuta.

Poate o idee ar fi să ne propunem să ajungem fiecare măcar o dată în Republica Moldova în vizită, nu e scump și e o experiență care ar trebui să fie edificatoare în ceea ce privește susținerea sau nu a proiectului Unirii.

Am făcut sport de performanță în liceu și apoi și ca amator în ultimii 6 ani, iar abordarea care m-a dus către finiș a fost următoarea: ”indiferent pe ce loc termin concursul, vreau să știu că am făcut tot ce ținea de mine, la antrenamente și în concurs, pentru un rezultat bun”.

La fel și în cazul proiectului unirii, nu știu dacă vom ajunge să o înfăptuim, dar haideți să depunem cu toții, de ambele maluri ale Prutului, efortul de a discuta cât mai onest și în profunzime acest subiect.