Căderea comunismului în România a reprezentat o schimbare fundamentală în gândirea și practica politică, dar mai ales în sistemul economic. Încet, încet, o economie controlată în totalitate de stat a fost înlocuită de firme cu capital privat care funcționau după principiul cererii și ofertei, fără a se ghida după planuri cincinale ghidate dintr-un birou guvernamental.
Însă toată această schimbare a sistemului economic a adus cetățeanul într-o economie despre care nu știa nimic, în care trebuia să își caute singur slujbe, sa decidă singur cum cheltuie sau investește banii și să descopere cum piața liberă îl poate afecta fără să știe.
Anii 90 au reprezentat un adevărat șoc pentru economia românească, primii ani fiind caracterizați de recesiune, ca mai apoi creșterea economică să fie înghițită de o inflație de până la 256%, mulți români descoperind în acea vreme că economiile lor și-au pierdut din valoare.
Spunem că România funcționează pe principiul pieței libere, însă o importantă mențiune este că de fapt nici o piață nu este în totalitate liberă. Statul român deține companii care acționează în diferite domenii. În același timp, statul este cel care (sau mai degrabă politicienii) implementează politici fiscale. Putem spune astfel că statul este, adesea, și jucător și arbitru. Economiștii știu că de fapt nici un stat nu are o piață liberă 100%, întotdeauna statul participând într-o formă sau alta în economie.
Revenind, astăzi discuțiile despre economie și finanțe se situează în jurul câtorva variabile. Creșteri de salarii și pensii, inflație și creștere/recesiune economică, productivitatea și competitivitatea economiei, creditare, dobânzi, ROBOR și EURIBOR. Termeni prezenți în media, scrisă și vizuală, folosiți de politicieni zi de zi, dar care adesea nu sunt prezentați așa cum ar trebui.
Să luăm exemplul creșterii salariilor și pensiilor. Reflectate în buzunarele românilor, creșterile de salarii par a aduce numai beneficii. Creșterea salariului minim și a pensiilor afectează direct categoriile care sunt mai vulnerabile, unde, chiar și o sumă relativ mică, se poate dovedi importantă. Însă aceasta este partea cea mai simplă a termenilor economici, partea care se vede. Ce nu se înțelege adesea este că toate intervențiile în economie, spre exemplu creșterea salariului minim, atât timp cât nu își găsește corespondent în economia reală (mai exact, productivitate), va antrena o creștere a inflației. Practic, valoarea banilor va scădea, iar oamenii vor putea cumpăra mai puține lucruri de aceeași bani.
Același exemplu este și în cazul ROBOR sau EURIBOR. O creștere a acestor indicatori se traduce în rate mai mari, într-un final creșterile salariale fiind topite în rate.
De ce românii votează pentru politicieni care promit într-una măriri de salarii, dar nu conștientizăm problemele unor măsuri fiscale implementate pripit? Pentru că nu avem educație financiară.
În liceu se studiază economie și educație antreprenorială. Totuși România este printre ultimele state din UE referitor la „spiritul antreprenorial”, iar lecțiile teoretice de economie par a fi uitate destul de repede, doar o minoritate dintre elevi ajungând să studieze economia ca disciplină.
De ce este important să regândim cele două discipline? Pentru ca ele să își găsească corespondență în realitate, pentru ca viitorii angajați și antreprenori să înțeleagă toate conceptele care se folosesc în spațiul public, pentru a nu fi înșelați de promisiuni populiste ale unor partide.
Ce este de făcut în acest caz? Educația financiară este o disciplină care ar putea să se adreseze tuturor profilurilor din licee. Trunchiul comun este stabilit de ministerul educației, iar o inițiativă în acest sens trebuie gândită foarte bine pentru a nu face mai mult rău, însă, adaptarea celor două discipline la nevoile actuale ale societății și economiei este o primă acțiune necesară.
Tinerii (dar și adulții) trebuie să învețe responsabilitatea accesării unui credit, ce sunt taxele, cum trebuie plătite, la ce sunt folosite, ce este o piață liberă, ce este inflația, ce este o creștere economică, și mai important, care este imaginea de ansamblu creată de conexiunea dintre toți acești indicatori.
Până când educația financiară va deveni disciplină, sau până când disciplinele existente vor fi adaptate, rămâne ca fiecare român să se autoeduce. Trebuie să conștientizăm că fiecare suntem responsabili de deciziile pe care le luăm, iar deciziile luate în cunoștință de cauză sunt cele mai bune.
Puteți să îmi trimiteți ideile voastre referitoare la acest subiect, iar eu le voi studia cu atenție, pe adresa mihaibotez.dep@gmail.com, iar pe viitor, există posibilitatea ca acestea să fie transpuse într-o inițiativă legislativă.
